Site-ul oficial al Municipiului Brad

ANUNT IMPORTANT – Suplimentarea Programului Operational Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2019/ 2021

În conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene C(2014) 9102 din 28.11.2014 de aprobare a programului operațional de asistență alimentară și materială de bază în vederea acordării de sprijin prin Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane din România, cu modificările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 784/2018 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate POAD – facem cunoscut că începând cu data de 16. 03.2020 se vor distribui ajutoare sub formă de produse de igienă pe liste de suplimentare, din stocul rămas după distribuirea pe liste inițiale.
Distribuirea se va face pe baza înscrierii pe liste de suplimentare întocmite de către Primăria Municipiului Brad – pe bază de cerere – în limita stocului disponibil.
În listele de suplimentare pot fi incluse doar persoanele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate – cu domiciliul în Municipiul Brad, dovedite în baza anchetei sociale.
Actele doveditoare pe care solicitanții le vor anexa la cerere sunt :
– copie act de identitate – valabil
– copie Certificat de încadrare în gradul de handicap grav sau accentuat – valabil
– pentru a demonstra încadrarea în celelalte situații anterior precizate se vor prezenta acte doveditoare după caz
Facem cunoscut faptul că cererile pot fi depuse la sediul instituției începând cu data de 27.02.2020 modelul de cerere fiind disponibil la Compartimentul Registratură – cam.1 sau poate fi descarcat aici .
Pentru persoanele nedeplasabile, la sesizarea unui membru al familiei sau a unei terţe persoane, se asigură livrarea ajutoarelor la domiciliu.
Relații suplimentare se pot obține la Serviciul de Asistență socială , cam. 6 sau tel 0254612665/ 0254612666 – int.21

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support