Site-ul oficial al Municipiului Brad

ANUNȚ REPARTIZARE LOCUINȚE nZEB PENTRU TINERI

Primăria Municipiului Brad, vă aduce la cunoștință faptul că în cursul lunii august 2026 urmează să fie finalizate lucrările de execuție și recepționat imobilul realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – locuințe nZEB plus destinate tinerilor din municipiul Brad, județul Hunedoara, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care provin din grupuri sau comunități marginalizate și/sau aflați în situații vulnerabile.

Au acces la locuinţele pentru tineri nZEB plus, în vederea închirierii, tinerii care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

  1. provin dintr-un grup vulnerabil din municipiul Brad;
  2. au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii;
  3. venitul net lunar pe membru de familie sub salariul mediu net lunar pe economie din ultimul Buletin Statistic Lunar/comunicat al INS existent la data depunerii cererii;
  4. titularul și ceilalți membri ai familiei nu dețin și nu au deținut în proprietate o locuință pe raza municipiului Brad (cu excepția cotelor-părți succesorale indisponibile sau a locuințelor pierdute în urma unui partaj judiciar);
  5.  trăiesc în prezent în condiții de locuire precare/supraaglomerare.

Întrucât locuințele nZEB plus pentru tineri urmează să fie repartizate, toate persoanele interesate care îndeplinesc condițiile enunțate mai sus, se pot prezenta la sediul Primăriei Municipiului Brad, pentru a depune dosarul cu următoarele documente:

  • Cerere tip;
  • declaraţie autentificată (NOTARIALĂ) din care să rezulte că titularul cererii de locuință și ceilalți membrii ai familiei acestuia-soț/soție, copii și/sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia nu deţin și nu au deținut o locuinţă în proprietate și/sau să nu fie/să nu fi fost beneficiarul unei alte locuințe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unității administrativ-teritoriale sau a unității în care își desfășoară activitatea;

     NOTĂ: în declarația notarială se va menționa modul de locuire în prezent, adresa imobilului unde locuiește titularul cererii împreună cu familia sa, se va menționa suprafaţa locuibilă a imobilului şi numărul de persoane care locuiesc în spaţiul respectiv.

  • adeverinţe de venit cu venitul net realizat în ultimele 12 luni, pentru fiecare membru al familie angajat,
  • cupoane de pensie, sau extras de cont;
  • cupoane de alocaţii, alocaţii suplimentare şi/sau burse pentru copii (dacă este cazul), sau extras de cont;
  • cupoane indemnizație de şomaj, respectiv venit minim de incluziune (dacă este cazul), sau extras de cont;
  • documente  justificative privind alte venituri;
  • acte doveditoare din care să rezulte că solicitantul provine din instituţii de ocrotire socială ) – după caz;
  • dovada de victimă a violenței domestice (ordin de protecție) – după caz;
  • acte doveditoare privind adopția – după caz;
  • adeverință din care să rezulte că solicitantul are copii înscriși la scoală, sau în învățământul antepreșcolar sau școlar, cu frecvență de minim 80% în ultimul an școlar;
  • hotărâri judecătorești definitive (dacă este cazul);
  • certificat de deces (dacă este cazul).

 COPIE  DUPĂ:

  • cartea de identitate a tuturor membrilor familiei;
  • certificatul de căsătorie;
  • certificatele de naştere ale copiilor;
  • certificatul de încadrare în grad de handicap;
  • ultima diplomă de studii și/sau de pregătire profesională;
  • contract de închiriere cu locatorul pt. persoanele care locuiesc în locuințe proprietate privată, înregistrat la ANAF, din care să reiasă durata contractului;
  • actele de proprietate sau a celor care atestă dreptul de folosire legală a spațiului unde titularul cererii și familia acestuia locuiesc (contract de vânzare- cumpărare, contract de închiriere înregistrat la organele fiscale, certiticat de moştenitor, contract de donație. contract de comodat. etc.)

NOTĂ: Pentru persoanele majore care nu lucrează se depune declarație de la ANAF.

        TERMENUL DE DEPUNERE: 26.08.2026 ora 16.00.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support