Site-ul oficial al Municipiului Brad

“BRAD – ORASUL MEU, AL TAU, AL NOSTRU !” – concurs de fotografie

Conditii generale

  • Concursul de fotografie este organizat de catre Primaria municipiului Brad, in cadrul Zilelor municipiului Brad, editia a XI-a
  • Sponsorii concursului sunt SC VIKSAN SRL, SC ROSTYLE ALEX SRL şi SC ANTIK SRL
  • Participantii la concurs sunt obligati sa respecte termenii si conditiile prezentului regulament.
  • Tema concursului este:

“BRAD – ORASUL MEU, AL TAU, AL NOSTRU !”
Calendarul de desfasurare al concursului

  • 29 iulie 2012 – 06 august 2012 inscrierea participantilor si predarea fotografiilor. Fotografiile vor fi predate atat pe suport electronic la Compartimentul de Relatii Publice şi Integrare Europeana al Primariei municipiului Brad, camera 3, in intervalul orar 8.00-16.00, cat si pe suport de hartie, cu dimensiunea minim A4, maxim A3.
  • 06-12 august 2012- prezentarea fotografiilor in cadrul unei expozitii organizate la Casa de Cultura a municipiului Brad.
  • 11 august 2012- jurizarea fotografiilor si anuntarea castigatorilor
  • 12 august 2012- inmanarea premiilor.

Modul de participare

  • La concurs poate participa orice persoana interesata ce se va inscrie la concurs pe baza unui formular de participare .
  • Participantii pot prezenta pentru concurs maxim 10 fotografii.
  • Nu se accepta prelucrari, ca de exemplu: persoane sau obiecte puse artificial in cadru, blur-uri artificiale.
  • Sunt permise corectiile de baza din programele de editare, cum ar fi levels, curves etc.
  • Nu sunt permise colajele.
  • Nu se accepta fotografii royalty-free sau luate din diverse colectii platite.
  • Nu sunt acceptate fotografii obscene, cu continut imoral sau care aduc deservicii de imagine comunităţii brădene.
  • Utilizatorii trebuie sa fie proprietarii tuturor drepturilor asupra fotografiilor inscrise in concurs. Organizatorii concursului nu isi asuma nicio responsabilitate privind eventuale incalcari ale dreptului de autor. Responsabilitatea revine in mod exclusiv celui care a trimis fotografia.
  • Trimiterea fotografiilor implica acceptul participantului de a oferi organizatorilor si partenerilor concursului dreptul de a publica imaginile respective, integral sau partial, in format digital si/sau tiparit, fara nici un fel de plata. Folosirea ulterioara concursului a fotografiilor va fi insotită, eventual, de mentionarea numelui autorului.
  • Fotografiile trebuie incarcate fara rama si fara sa contina vreun watermark. Rezolutia minima acceptata este de 1600×1200 pixeli in format jpeg.
  • Fotografiile pot avea in comentariu numele pozei si o scurtă descriere.
  • La concurs nu pot participa membrii juriului si angajatii Primăriei municipiului Brad.

Politica de confidenţialitate

Organizatorii asigură confidentialitatea datelor cu caracter personal ale participanţilor, acestea putand fi folosite doar pentru organizarea corespunzatoare a concursului.

Premiile acordate:

  • Premiul 1 – 500 lei
  • Premiul 2 – 300 lei
  • Premiul 3 – 200 lei
  • Premiul special al juriului – 200 lei
  • Pentru a fi validat drept castigator, participantul are obligatia de a prezenta organizatorilor actul de identitate . Refuzul sau imposibilitatea de a prezenta actul de identitate pentru validare, la cererea organizatorului, atrage dupa sine in mod automat, anularea premiului castigat de catre participant si atribuirea acestuia unui alt concurent stabilit prin jurizare.

Modul de jurizare

  • Evaluarea fotografiilor prezentate va fi facuta de catre un juriu ce va fi desemnat de catre organizatori si va fi format din specialisti in domeniu.
  • La ierarhizarea lucrarilor se va tine cont de opinia publicului ce va fi consultata prin vot .
  • Opinia publicului va avea o pondere de 50%.
  • Membrii juriului isi aleg un presedinte, stabilesc procedura de jurizare si hotarasc castigatorii.

Acordarea premiilor

  • Acordarea premiilor este un eveniment public. Participarea la concurs constituie acordul participantului ca numele, localitatea in care domiciliaza si fotografia pot fi facute publice si folosite ca material electronic sau tiparit de catre organizatori fara nici un fel de plata aferenta, acordul valorand cesiunea drepturilor patrimoniale corespunzatoare ale participantilor fara exclusivitate asupra acestora din partea organizatorului.
  • Toate premiile concursului trebuie sa fie revendicate in conformitate cu prevederile prezentului regulament, nu mai tarziu de 1 luna de la anuntarea castigatorilor, in caz contrar premiile nemaifiind datorate de catre organizatori.
  • Intrarea in posesia premiilor poate fi realizata prin urmatoarele metode: prin participarea la festivitatea de premiere sau prin deplasarea la sediul Primariei municipiului Brad, la o dată ulterioară.
  • In cazul in care castigatorul unuia dintre premii este minor, acesta este indreptatit sa intre in posesia premiului numai insotit de un parinte sau de reprezentatul legal.

Acord de principiu

Participarea la concurs presupune acceptarea in totalitate a conditiilor prezentului regulament si eventualele decizii ulterioare ale organizatorilor determinate de forta majora.

COMISIA DE ORGANIZARE

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support