Înapoi la Structura Primăriei
Vezi atribuțiile tuturor departamentelor primăriei
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 47. Compartimentul Protecția Muncii este un compartiment funcţional din cadrul Direcției Tehnice, cuprinde un post de funcționar public de execuţie şi asigură aplicarea legislaţiei privind protecția muncii.
PRINCIPALELE ATRIBUŢII
- organizarea activității de prevenire și protecție în domeniul securității și sănătății în muncă în cadrul instituției;
- efectuarea instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă în conformitate cu legislația în vigoare, pentru lucrători și alți participanți la procesul de muncă;
- elaborarea instrucțiunilor proprii pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă, ținând seama de particularitățile activităților și ale instituției, precum și ale locurilor de muncă/posturilor de lucru şi difuzarea acestora în întreprindere şi/sau unitate numai după ce au fost aprobate de către Primarul Municipiului Brad;
- stabilirea în conformitate, cu legislația în vigoare, normelor referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc și accidentare, informarea, consultarea, instruirea lucrătorilor și a reprezentanților lor, precum și măsurile necesare pentru implementarea acestora;
- promovarea îmbunătățirii securității și sănătății în muncă a angajaților, însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor de securitate și sănătate în muncă;
- aplicarea şi verificarea respectării prevederilor legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă – conform prevederilor Legii nr. 319/2006 şi a H.G. nr. 1425/2006, actualizată – la nivelul compartimentelor de muncă din instituţie;
- aplicarea şi verificarea respectării prevederilor legislaţiei din domeniul apărării împotriva incendiilor – conform prevederilor Legii nr. 307/2006, actualizată – la nivelul compartimentelor de muncă din instituţie;
- identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/echipamente de muncă şi mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru;
- elaborarea, îndeplinirea, monitorizarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie;
- propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în fişa postului, cu aprobarea Primarului Municipiului Brad;
- verificarea însuşirii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie, a instrucţiunilor proprii, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă stabilite prin fişa postului;
- întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea, în scris, a periodicităţii instruirii adecvate pentru fiecare loc de muncă în instrucţiunile proprii, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi verificarea însuşirii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite;
- elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii;
- asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent, conform prevederilor legale, şi asigurarea ca toţi lucrătorii să fie instruiţi pentru aplicarea lui;
- evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific conform legislației în vigoare;
- stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă, stabilirea tipului de semnalizare necesar şi amplasarea conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă;
- asigurarea întocmirii evidenţei meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică, pentru care este necesară autorizarea exercitării lor;
- asigurarea întocmirii evidenţei posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare;
- asigurarea întocmirii evidenţe echipamentelor de muncă şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă este cazul, încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane competente, conform prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 1.146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;
- identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile de lucru din întreprindere şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;
- urmărirea întreţinerii, manipulării şi depozitării adecvate a echipamentelor individuale de protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006;
- urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;
- colaborarea cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de prevenire şi protecţie, medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie.