Site-ul oficial al Municipiului Brad

Dezbatere publică din 18 decembrie 2018

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Primarul Municipiului Brad aduce la cunoștință publică faptul că a inițiat următoarele proiecte de hotărâre:

1. Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 pentru fondul forestier proprietatea Municipiului Brad, administrat în baza Contractului de administrare nr. 11.354/22.02.2016;
2. Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Programului privind obligaţiile şi responsabilităţile ce revin instituţiilor publice, agenţilor economici şi cetăţenilor pentru buna gospodărire a Municipiului Brad în anul 2019 şi a Programului de măsuri privind gestionarea deşeurilor în Municipiul Brad în anul 2019.

Anexa 1 PROGRAM DE MĂSURI privind obligaţiile şi răspunderile instituţiilor publice, ale agenţilor economici, ale altor persoane juridice precum și ale cetăţenilor pentru buna gospodărire a municipiului Brad în anul 2019

Anexa 2 PROGRAM DE MĂSURI privind gestionarea deșeurilor în municipiului Brad

Proiectele de hotărâre pot fi consultate:

  • pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Brad www.primariabrad.ro – la secțiunea Transparență Decizională;
  • la sediul Primăriei Municipiului Brad, strada Independenței, nr. 2 (panoul de afișaj);
  • în Periodicul de informare al Consiliului Municipal Brad „Zarandul”.

Propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectele de hotărâre supuse consultării publice se pot transmite, în scris, până la data de 18 decembrie 2018, astfel:

  • ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: bradprim@yahoo.com;
  • prin poștă pe adresa: strada Independenței, nr. 2, Brad, județul Hunedoara;
  • la sediul instituției, Compartimentul Relații Publice, din municipiul Brad, strada Independenței, nr. 2, județul Hunedoara.

Așteptăm cu interes poziția dumneavoastră referitoare la aceste proiecte, precum și propunerile și observațiile dumneavoastră care vor purta mențiunea “Propuneri privind dezbaterea proiectului de hotărâre….”

Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public un proiect de hotărâre în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică până la data de 18 decembrie 2018.

Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la următoarele numere de telefon: 0254 612 665, 0254 612 666, e-mail: bradprim@yahoo.com.

Data anunțului: 7 decembrie 2018

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support