1. Domeniile pentru care se acordă finanţare nerambursabilă de la bugetul general al Municipiului Brad în anul 2013 sunt:
– Servicii recreative şi sportive;
– Servicii religioase;
– Servicii culturale.
2. Suma totală de la bugetul general al Municipiului Brad şi aprobată pentru anul 2013 este de 230.000 lei, repartizarea acesteia pe domenii fiind următoarea:
– Servicii recreative şi sportive – 170.000 lei;
– Servicii religioase – 50.000 lei;
– Servicii culturale – 10.000 lei.
3. Acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul general al Municipiului Brad pentru anul 2013 se va realiza în două sesiuni astfel:
– o sesiune în luna mai. În această sesiune termenul limită de depunere a cererilor cu documentaţiile aferente, la sediul Primăriei municipiului Brad – Compartimentul Relaţii Publice, din Brad, strada Independenţei, nr. 2, judeţul Hunedoara, este 17 MAI 2013, ora 13,30.
– o sesiune în luna septembrie, a cărei termene şi condiţii vor fi publicate ulterior.