Pentru „Petrecerea dintre ani” Primăria municipiului Brad şi Consiliul local Brad au pregătit brădenilor o serie de manifestări pentru a sărbători Revelionul 2009.
Astfel, în 31 decembrie 2008, începând cu ora 21.00, a avut loc în Piaţa Tricolorului din municipiul Brad „Revelionul Brădenilor”, un spectacol de divertisment cu momente artistice diverse susţinute de formaţiile Lukasso, Refflex, Columna, de Ansamblul Doina Crişului al Casei de Cultură Brad şi grupul de dansatoare Crăciuniţele. Pe parcursul spectacolului cei prezenţi au putut admira jocurile de lumini dinamice şi lasere, dar şi alte surprize pregătite de către organizatori.
La miezul nopţii focurile de artificii au marcat trecerea dintre ani.
Celor prezenţi Primăria municipiului Brad le-a oferit vin fiert şi ceai cald.
Declaraţia domnului primar Florin Cazacu:
„ A devenit o tradiţie la Brad, suntem deja la a 5-a ediţie. Este minunat faptul că brădenii trăiesc împreună momentele speciale din viaţa lor. Anul 2009, un an al crizei, cum il prefigurează politicienii, il vom trece mai uşor dacă vom fi solidari. Prezenţa într-un număr mare a brădenilor, este semn de solidaritate, atât la bine cât şi la greu, acest lucru dându-mi speranţa că vom parcuge cu uşurinţă eventualele greutăţi ale comunităţii brădene.”