„Zilele municipiului Brad”, ediţia a VIII-a au fost sărbătorite la Brad în perioada 7, 8, 9 august 2009, în Piaţa Centrală a municipiului.
Organizat de către Consiliul local şi Primăria municipiului Brad, evenimentul a debutat vineri, 7 august 2009, cu lansarea cărţii „Monografia municipiului Brad”, ediţia a III-a, a autorului prof. Romulus Neag, prezentarea fiind făcută de prof. Doina Jula.
În cursul zilei de sâmbătă, a doua zi a acestei ediţii, brădenii au putut participa la activităţi sportive şi culturale. Astfel, începând cu ora 11,00, toţi iubitorii de fotbal au avut parte de o competiţie între generaţiile de jucători ale C.S. „Aurul” Brad, desfăşurată la Stadionul „Aurul Brad”. De la ora 14,00 în Piaţa Centrală a municipiului a avut loc o demonstraţie auto-moto, a cărui scop a fost prezentarea maşinii participante la Campionatul Naţional de automobilism 2008 a pilotului Mihai Cîmpean.
Începând cu ora 15,00 la Casa de Cultură a municipiului Brad a avut loc un moment editorial constând în lansarea volumului „Colectivizarea agriculturii în raionul Brad, între istorie şi memorie” a doamnei profesoare Livia Coroi, volum a cărui prezentare a fost făcută de prof.univ.dr. Doru Radosav, de la Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj – Napoca. A urmat apoi expoziţia „Caligrafie şi artă în cărţile funciare.”, prezentată de domnul avocat Tiberiu Vanca.
Începând cu ora 18,00, locuitorii municipiului Brad au petrecut în Piaţa Centrală a municipiului Brad alături de Magic Art ce a oferit un spectacol de iluzionism, magie, prestidigitaţie, fachirism şi animale exotice, şi alături de formaţiile Symbol, Columna şi Datina, urmate de concertul trupei germane Daggu feat. Cleo.
Publicul brădean a avut parte şi de un spectacol excepţional oferit de Aurel Tămaş şi formaţia „Doruri Transilvane”.
Seara s-a încheiat cu un concert live oferit de renumita trupă Fly Project.
Duminică, ultima zi a evenimentului, a debutat cu parada portului popular şi spectacolul ansamblurilor folclorice din Franţa, Turcia, Grecia, Serbia, Iaşi, Zalău, Timiş, participante la Festivalul Internaţional de Folclor „Carpatica”, începând cu ora 16,00 în Piaţa Centrală a municipiului Brad.
Un moment special a însemnat premierea de către Administraţia Publică Locală a municipiului Brad a tinerilor brădeni cu rezultate deosebite la olimpiadele şcolare şi a celor cu performanţe în domeniul cultural-sportiv.
Sărbătoarea brădeană a fost onorată de prezenţa prefectului judeţului Hunedoara, domnul Gabriel Ioan Samoilescu, a deputatului colegiului Brad, Valea Mureşului, domnul Laurenţiu Nistor, domnul senatorul Cosmin Vasile Nicula, consilieri judeţeni, primari din judeţul Hunedoara şi directori de direcţii deconcentrate. A fost prezentă la manifestări şi doamna Natalia Intotero, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Începând cu ora 20,00 s-a desfăşurat cea de-a III-a ediţie a concursului „Devoratorii de virşli”, devenită tradiţie în cadrul evenimentului „Zilele Municipiului Brad”, care s-a bucurat ca de fiecare dată atât de o participare numeroasă, cât şi de un public entuziasmat. Câştigătorul acestei a ediţii a fost Nicolae Diniş, care a reuşit să mănânce 13 perechi de virşli în 15 minute.
Publicul brădean s-a bucurat de prezenţa pe scenă a soliştilor Maria Coman, Stana Stepănescu, Ciprian Roman, Mariana Anghel, Ovidiu Homorodean, Elena Evsei, Cristian Fodor, Viorica Brânduşan, Alexandra Ungureanu, Letiţia Mihuţiu, Ramona Florea, Eusebiu Gafiţa, Carla Crişan, Larisa Cazan, Elena Stanciu şi formaţia de dansuri a Casei de Cultură Brad, acompaniaţi de Ansamblul folcloric „Doina Crişului” a Casei de Cultură Brad. Alături de aceştia, municipiul Bradul a avut ca invitaţi speciali renumiţii rapsozi populari Tiberiu Ceia şi Felicia Stoian.
Seara s-a încheiat cu un extraordinar recital live, apreciat de publicul brădean, al formaţiei Generic, aflată pentru prima dată la Brad.
Momentul final al manifestărilor l-a reprezentat deja obişnuitul foc de artificii.