MĂ IMPLIC ÎN VIAȚA ORAȘULUI MEU!
Consiliul local al municipiului Brad a hotărât organizarea unor activități de voluntariat pentru tinerii cu vârsta intre 16 și 25 de ani din municipiul Brad.
Prima perioadă de voluntariat este organizată în luna iulie după următorul program:
-1-9 iulie înscrierea persoanelor interesate;
-10-19 iulie desfășurarea activității de voluntariat
Activitatea este organizată conform Legii 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat.
Documentele privind reglementarea acestei activități:
- Regulament de organizare şi funcţionare a activităţii de voluntariat
- Contract de voluntariat
- Fișa voluntarului
Pentru relații suplimentare respectiv înscriere, persoanele interesate se vor adresa la Primăria Brad -Compartimentul Relații Publice.
Invităm tinerii interesați de acest domeniu să vină la primărie pentru o implicare activă în administrația publică locală a municipiului Bra.